 |
OCTOGONUL.MyForum.ro
Romania... Geto-Dacia... Cartile lui Pavel Corut...
|
| Subiectul anterior :: Subiectul urmator |
| Autor |
Mesaj |
APOSTOL
SENIOR
Data inscrierii: 13/Iul/2005
Mesaje: 264
|
 Trimis: 29.08.2007 12:21 Titlul subiectului: raspuns |
 |
|
Cumplit de buna initiativa ta, Minnie.
Problema "inventarii realitatii" cu mass-media nu e deloc noua. Atrag atentia tuturor ca presa si in general intreaga mass-media are tendinta chiar daca nu constienta, atunci involuntara, sa creeze "realitati alternative". Crearea acestora e simpla si de multe ori se bazeaza pe tente pe care o pot lua prezentarea informatiei.
Ar fi util un ghid in acest sens, legat de manipularea si dezinformarea in mass-media. Poate am sa caut eu sa postez cateva idei interesante legate de acest fapt. A fi informat si a stii cum sa te informezi in ziua de azi este extrem de important, esnetial chiar insa nu este o treaba chiar destul de simpla cand exista atatea procedee. E bine de cunoscut aceste procedee de "distorsionare a realitatii" si evident de cautat armele de lupta impotriva lor. Oricum cea mai eficienta arma este CULTURA GENERALA combinata cu BUNUL SIMT.
APOSTOL |
|
| Sus |
|
 |
APOSTOL
SENIOR
Data inscrierii: 13/Iul/2005
Mesaje: 264
|
| Trimis: 20.11.2007 13:06 Titlul subiectului: mass-media |
|
|
Imi consimt sa adaug un articol foarte de plăcut despre mass-media si probabilitatea ei de control, pentru că tema topicului e strans legata de acest aspect. Cititi si luati aminte :
| Citat: |
Mass-media ca vehicul al unei ideologii dominante
DEZVOLTAREA DIFUZARII prin satelit, multiplicarea canalelor transfrontaliere ºi a altor feluri de difuzare ca internetul (web), adresele electronice, blogul sau chiar faxul sau telefoanele portabile au condus sociologii ºi analiºtii politici la celebrarea sosirii unei “societãþi a informaþiei” ca marcã principalã a secolului XXI, eºecul totalitarismului ºi termenul final al democraþiei neo-liberale.
Totuºi, controlul crescut al marilor conglomerate industriale asupra vectorilor informaþiei, importanþa dobânditã de cãtre strategiile de comunicaþie, în detrimentul informaþiei propriu-zise, endogamia crescândã din sânul mass-mediei ºi al politicii, la care se adaugã interactivitatea diverºilor actori în sânul aceluiaºi cuplu, tind sã relativizeze aceastã primã constatare pânã într-acolo încât se pune întrebarea viabilitãþii dezbaterii democratice în sânul unei societãþi în care principalii vectori de informare sunt dominaþi de puteri financiare ºi de promovarea intereselor private. În acest context, limbajul, mijloc de comunicare ºi de schimb prin excelenþã, devine o marcã a identitãþii culturale prin terminologia împrumutatã sau accentul întrebuințat de cãtre locutor.
Prãbuºirea unei ideologii cu mărimi umaniste, contrapondere utilã la hegemonia capitalistã, a accelerat aceastã evoluþie pânã într-acolo încât limbajul apare de acum drept un dispozitiv redutabil de selecþie ºi de discriminare, de dominaþie ºi de excludere.
I. Dezbaterea democraticã faþã în faþã cu explozia de informaþie. Societatea informaþionalã sau satul planetar
Niciodatã în istoria umanitãþii informaþia nu a fost atât de abundentã ºi de instantanee, pânã acolo încât informaþia mondialisatã, abolind frontierele fizice ºi lingvistice, a transformat planeta într-un “sat planetar”. Toate marile evenimente mondiale sunt trãite într-o cvasi comuniune universalã (Campionatul Mondial de Fotbal, Jocurile Olimpice, marile catastrofe naturale, cum ar fi tsunami din Asia în decembrie 2004, uraganul Katrina din vara lui 2005 în sudul Statelor Unite, la fel ca ºi rãzboaiele din Iraq în 1990 ºi 2003, precum ºi demolarea statuii preºedintelui iraqian Saddam Hussein în aprilie 2003. De la revoluþia tehnologicã operatã în urmã cu douãzeci de ani, canalele de informaþie continuã au depãºit canalele generaliste (CNN în Statele Unite, LCI ºi France Info în Franþa) dezvoltând programe interactive cu intervenþii ale auditorilor telespectatori în dezbaterile politice, introducând cândva de term dezbaterea participativã.
Exemplul cel mai grãitor, în Franþa, s-a derulat pe TF1 cu ocazia dezbaterii asupra referendumului constituþional, în aprilie 2005, dintre preºedintele Jacques Chirac ºi un grup de tineri, ca de pildă ºi cu ocazia campaniei prezidenþiale franceze din 2007, tot pe TF1, în emisiunea Am o întrebare, în care candidatul la alegerile prezidenþiale era confruntat timp de 90 de minute cu un eºantion reprezentativ al populaþiei franceze.
Chiar presa scrisã a operat o mutaþie, cuplând ediþia pe hârtie cu o ediþie electronicã, dând astfel posibilitatea unui public cititor mai vast, de dincolo de oceane, sã acceadã la informaþiile ziarului.
În Franþa, de exemplu, marile cotidiene pariziene pot fi consultate electronic din Africa sa Asia, ocolind cenzura aflatã în general în vigoare în þãrile autoritare. În omenirea arabã, unde cenzura este norma, cotidianul Al-Qods Al-Arabi, ziar critic trans-arab, oferã zilnic ospitalitate în coloanele sale unora dintre principalii proscriºi intelectuali arabi ºi evitã astfel de la Londra restricþiile dictate de cãtre guvernele arabe.
La fel, alãturi de presa plãtitã, s-a dezvoltat în þãrile occidentale o presã gratuitã care accentueazã oferta de informaþie. În plus, un serviciu de mesagerie la cerere a fost oferit pentru utilizatorii telefoanelor portabile.
A. Suprainformare sau dezinformare?
Totuºi, multitudinea opþiunilor mediatice, explozia informaþiei contribuie ea automat la o mai bunã stãpânire a problemelor? La o mai bunã difuzare a cunoaºterii? Contribuie ea la o ameliorare a dezbaterii democratice? Suprainformaþia favorizeazã informaþia sau conduce la dezinformare?
În anii 1980, cincizeci de mega companii dominau peisajul mediatic al Statelor Unite, dar, la mai puþin de zece ani mai târziu, nu mai rãmâneau decât douãzeci ºi trei pentru o piaþã comparabilã. “Valul unor enorme tranzacþii concluzionate în anii 1990 ºi mondializarea rapidã au lãsat industria mediaticã centralizatã în nouã conglomerate internaþionale: AOL Time Warner, Viacom (CBS) News Corporation, Bertelsman (Germania), General Electric (NBC), Sony, ATT-LIBERTY Media ºi Vivendi Universal (Franþa).
Patru dintre ei (Disney, AOL Time Warner, Viacom ºi News Corporation) controleazã un întreg ciclu de producþie (filme, cãrþi, magazine, ziare, programe de televiziune, muzicã, video, jocuri) ca de exemplu ºi distribuþia (radio, societãþi de transmitere prin cablu, supermarketuri, sãli de cinema multiplex).” [1]
Dar aceastã concentraþie mediaticã, atât de impresionantã, cu imensele posibilitãþi de difuzare pe care le ascunde, ajută la o ameliorare a informãrii cetãþeanului ºi la o dezbatere democraticã?
Rãspunsul n-ar putea fi tranºat în funcþie de deziluziile înregistrate atât de cãtre Statele Unite cât ºi de cãtre Franþa în cele douã ocazii cheie ale istoriei lor contemporane: rãzboiul din Iraq pentru Statele Unite ºi referendumul asupra tratatului constituþional de cãtre Franþa.
B. Statele Unite ºi rãzboiul din Irak
Statele Unite s-au scãldat într-o fervoare naþionalistã cimentatã de oroarea atentatelor anti-americane din 11 septembrie 2001 împotriva simbolurilor hiperputerii americane, turnurile gemene (Twin Towers) din New York ºi Pentagonul de la Washington. Aceastã fervoare a fost de altminteri aþâþatã de cãtre mass-media cu lunga lor evocare a scenelor de oroare ºi comentariile adecvate.
Unanimitatea naþionalã ºi-a atins paroxismul în momentul rãzboiului din Afghanistan, în octombrie-noiembrie 2001, angajat de Statele Unite cu cauþiunea ONU ºi perceput în opinia publicã americanã ºi internaþionalã ca represalii la atentatele din 11 septembrie.
Unanimitatea s-a reprodus cu aceeaºi fervoare în timpul rãzboiului din Iraq, angajat doi ani mai târziu, în martie 2003, graþie mai ales muncii de mobilizare fãcute de presa americanã, deºi rãzboiul din Iraq a demarat fãrã cauþiunea Naþiunilor Unite. Mainstream-ul american a sprijinit mult timp tezele administraþiei neoconservatoare americane înainte de a-ºi reconsidera poziþia în funcþie de decepþiile militare americane de pe teren, jefuirea Muzeului din Baghdad, torturile din închisoarea de la Abu Ghraib ºi revelaþiile asupra minciunilor care au precedat rãzboiul (absenþa armelor de distrugere în masã, ºi a legãturii dintre regimul lui Saddam Hussein cu organizaþia Al-Qaeda). O jurnalistã vedetã a New York Times, Judith Miller, una dintre cele mai active propagatoare a tezei mincinoase a armelor de distrugere în masã din Irak, a fost concediatã de cãtre ziarul ei iar marile ziare precum Washington Post ºi New York Times ºi-au recunoscut public erorile.
Cu toate acestea faptele sunt ceea ce sunt: mass-media americanã în rãzboiul din Iraq a fost complice la cea mai mare mistificare a opiniei publice, sprijinind fãrã cea mai micã reþinere ºi timp de o mare perioadã, propaganda de rãzboi a preºedintelui George Bush jr.
Rãzboiul din Iraq a demonstrat cu claritate complicitatea dintre forța politicã ºi mulțimea mediaticã, în detrimentul Democraþiei.
C. Franþa ºi referendumul asupra tratatului constituþional
Liderii principalelor formaþii politice ºi a cvasi totalitatea marilor comentatori ai mass-mediei s-au pronunþat în favoarea Tratatului european, stigmatizând arhaismul opozanþilor sãu, deºi textul supus referendumului era lung, stufos, confuz ºi inaccesibil lectorului obiºnuit.
Partizanii Da-ului - mari patroni de presã ºi mari lideri politici – au fost dezavuaþi într-un mod fãrã echivoc, fãrã însã sã fie pus sub semnul întrebãrii modul lor de funcþionare.
În cazul Franþei, unde complicitatea este la fel de evidentã ca ºi în Statele-Unite, refuzul este ºi mai vizibil.
Contrariu Statelor Unite, marile canale media franceze, precum Le Monde sau TF1, n-au formulat niciodatã cea mai micã autocriticã, nu mai mult pentru rãzboiul din Irak cât pentru campania pentru referendumul european sau acoperirea precedentei campanii prezidenþiale, cea din 2002, în care dejucând toate pronosticurile, ºeful extremei-dreapta francezã, Jean Marie Le Pen, ºef al Frontului Naþional, îl depãºise, în primul tur de alegeri, pe primul-ministru Lionel Jospin, candidat al partidului socialist, eliminând stânga din întâia competiþie majorã a secolului XXI.
Niciodatã ziarul Le Monde nu a oferit explicaþii privitoare la emfatica sentinþã decretatã de amiþiosul ei director, conform cãreia “Suntem cu toþii americani” fără întârziere dupã atentatele anti-americane din 11 septembrie. Nici nu l-a întrebat cineva în legãturã cu puterea prescriptoare pe care ºi-a arogat-o transformându-se în purtãtorul de cuvânt al francezilor, în absenþa celui mai vag mandat electiv.
ªase ani dupã aceastã profesiune de credinþã, în vreme ce America se împotmoleºte în mlaºtina iraqianã, Colombani a fost eliberat din funcþie, în iunie 2007, printr-un vot de sfidare a ziariºtilor din stabilimentul lui care s-au opus prelungirii mandatului sãu.
Mai înainte, Patrick Poivre d’Arvor, prezentator vedetã a TF1, cel mai important canal de televiziune din Europa, a fost convins sã manipuleze informaþia, fãrã ca asta sã-i aducã cel mai mic discredit. Poivre d’Arvor ºi-a atribuit abuziv un interviu cu liderul cubanez Fidel Castro, substituindu-ºi imaginea celui a interviuatorului ºi reformulând întrebãrile în scopul de a aduce convorbirii o marcã personalã.
Jean Marie Colombani ºi Patrick Poivre d’Arvor au fost citaþi în procese legate de afacerea Pierre Botton, fostul ginere al fostului deputat chiraqian de Lyon, Michel Noir, fãrã ca astea sã le întrerupã cumva fulgurantele cariere. PPDA a fost chiar decorat, în martie 2007, cu ordinul meritului, cu rangul de cavaler, de cãtre ministrul culturii Renaud Donnedieu de Vabres, fãrã îndoialã cu titlu de recunoºtinþã pentru contribuþia sa la deontologia ziaristicã.
În ceea ce-l priveºte pe Serge July, fondator al fostului ziar de stânga Libération, mai degrabã decât sã-ºi punã întrebãri în privinþa falsei sale percepþii asupra societãþii franceze, a lãsat sã-i izbucneascã necazul dupã eºecul referendumului constituþional european, în mai 2005, blamându-ºi compatrioþii pentru toate relele, fãrã cea mai micã criticã la adresa elitei politice care stabilise un text lung ºi complex. Fãrã sã încerce sã facã operã de pedagogie politicã în privinþa implicaþiilor ºi a semnificaþiei construcþiei europene, sau chiar fãrã sã încerce sã-l punã sub semnul întrebãrii pe preºedintele Jacques Chirac pentru manevra lui demagogicã ce instrumentalizase miza europeanã ºi referendumul constituþional pentru a ocupa din nou avanscena politicã localã dupã eºecurile electorale.
Astfel, de douã ori în cinci ani, clasa politico-mediaticã francezã a fost respinsã, fãrã ca aceasta sã antreneze o reformã a raporturilor dintre Puterea politicã ºi Mass-media, pânã într-acolo unde pare sã se dezvolte o tendinþã endogamicã, judecând dupã numãrul de cãsãtorii încruciºate între politicieni ºi jurnaliºti.
Mass-media francezã se proclamã ºi trãieºte ca o “contra-putere”. Dar “presa scrisã ºi audiovizualul este dominatã de un jurnalism de reverenþã, de grupuri industriale ºi financiare, de gândirea de piaþã, de reþelele de camaraderie (…) Aºadar, într-un perimetru ideologic minuscul se multiplicã informaþiile uitate, intervenþiile permanente, notorietãþile nepotrivite, falsele confruntãri, serviciile reciproce (…) un mic grup de ziariºti omniprezenþi – ºi a cãror putere este slujitã de legea tãcerii – îºi impune definiþia privitoare la informaþia-marfã unei profesii din ce în ce mai fragilizate de teama de ºomaj. Aceºti oameni de ordine sunt noii câini de pazã ai sistemului nostru economic.”
Constatarea, feroce, se înrudeºte pe alocuri cu realitatea. A fost elaboratã de un ziarist al sãptãmânalului Le Monde diplomatique, Serge Halimi, într-un volum cu titlu rãsunãtor, Noii Câini de Pazã, Editura “Raisons d’agir”, a doua ediþie apãrutã în 2005.
Forma cea mai desãvârºitã a imbricãrii ziarismului cu puterea politicã va fi ziarismul îmbarcat “embedded”, literal în acelaºi pat, în timpul rãzboiului din Iraq. Aceast tip de proximitate a fost considerat nesãnãtos de mulþi dintre membrii profesiei, cãci se falsificã spiritul critic în mãsura în care jurnalistul este literalmente incorporat subiectului observaþiei sale, fãrã cea mai micã distanþare. În totalã imersiune cu subiectul sãu ºi lupta colocatarului de tanc, capacitatea lui de apreciere este negreºit lipsitã de obiectivitate. Aceastã tehnicã a reuºit sã întârzie, fãrã s-o anuleze în totalitate, aprecierea obiectivã a unei politici, aºa cum a fost cazul în timpul invaziei americane din Irak, în martie 2003.
Traducere si adaptare de Radu Iliescu |
|
|
| Sus |
|
|
|
|
Nu puteti crea un subiect nou in acest forum
Nu puteti raspunde in subiectele acestui forum
Nu puteti modifica mesajele proprii din acest forum
Nu puteti sterge mesajele proprii din acest forum
Nu puteti vota in chestionarele din acest forum
|
Powered by phpBB © 2001, 2005 phpBB Group
Fa-ti si tu propriul forum GRATUIT, pe www.myforum.ro
|
FAQ
Cautare
Membri
Grupuri
Inregistrare
Profil
Mesaje private
Autentificare
