OCTOGONUL.MyForum.ro

APOSTOL · SENIOR Data inscrierii: 13/Iul/2005 Mesaje: 264

Motto :
„Eu arat altora calea
cea dreapta, pe care
am cunoscut-o tarziu,
cand eram obosit de ratacire.” Seneca

[...] - Varain, se apropie Timpul. Esti om. Om simplu. Supus legilor ispasirii. Trebuie sa treci prin durere si umilinta, prin trufie si decadere, prin greseala si ispita, prin tot ce e omenesc la inceputuri. Numai trecand prin toate, vei ajunge sa intelegi si sa stii.
Astea erau inceputurile de om. Debutantul punct din verticala ce ducea catre Om. Aveam inca milenii inainte. Pentru a intelege si a sti. Pentru a invata Legea. Pentru a redeveni Om.
Treceam cu viteza de fulger stelar prin miile de vieti omenesti. Stapan si rob, bun si rau, neîngrădit si legat in lanturi, umil si trufas, milos si neindurator, sovaielnic si viteaz, drept si nedrept, cinstit si necinstit... Treceam, treceam prin toate. Treceam... Invatam Legea. Ispaseam si plateam greseala primordiala, din care izvorasera celelalte. Inregistram istoria omenirii in subconstientul meu. Treceam inainte, fulger stelar cu varful catre Lumina. Simteam chemarea. Deja simteam chemarea stramosilor. O sete nemarginita de lumile stelare din care coborasem. [...]

- Balaiule, m-a trimis Batranul. Avem treaba. Grea. Periculoasa.
- Si ? Treaba nu se poate face decat cu mutra de inmormantare ? Nu mai poate zambi omul ? Ba trebuie sa zambim si sa radem, in ciuda lui ala. Lui nen-tu Ionica Hlizitoru. Noi macar stim de ce radem. Nu ca proasta-n targ... [...]

- N-ai raspuns, Balaiule. Cum crezi ca va fi ?
- Are importanta ce gandesc eu ? Ma-ntreaba pe mine Soarta cum sa organizeze viata pe planeta ? Fara bubuli, va fi mai bine. De asta sunt sigur. In rest, nu-mi pot imagina. N-am voie, adica. Caci, daca ar fi dupa mine, ar iesi o lume candrie. Zambind, razand, dansand, iubind.
- Pana aici, e bine. Neamul omenesc trebuie sa rasa, sa iubeasca. Sa nu uite ca viata trebuie traita omeneste. [...]

Cu Cremene se putea glumi rar. Si numai cand nu mirosea a bubuli pe aproape. L-a masurat pe Balai cu o privire critica si a decis :
- Un anume minoritar a facut burta. Pentru echilibru se cuvine si-o cocoasa. La hartoage, Balaiule ! [...]

Presiunea crestea insuportabil de repede. Tone, zeci de tone de greutate se adunau pe spirit. Si se rasfrangeau pe trupul aflat la mai mult de 150 de kilometri de Berna. Abia respiram. Daca respiram. Simteam apa curgand in siroaie pe tot trupul. Forta bubula ma strivea ca pe un fruct. Ma luasera pe nepregatite. Sangele imi vajaia cu apăsare in tot corpul. Incerca sa gaseasca o cale de eliberare. O singura intepatura ar fi facut din mine o arteziana rosie. O arteziana de sange. Si inca nu puteam reactiona. Eram inca indignat de tradarea celui de-un neam cu mine.
Am incercat sa ma misc, dar n-am putut. Ma tintuisera ca pe o insecta. Si ma presau, sa ma lichideze. Ca pe o ganganie neinsemnata. Privirea nu mi se putea desprinde de pe figura tradatorului. De ce, Doamne ? De ce,Doamne, trebuie sa suferim noi pentru lacomia vanzatorilor de tara ?
Simteam cum ma prabusesc. Cadeam continuu, intr-o inumana disperare. Cadeam din locul in care ma nascusem, catre haurile din care iesisera bubulii. Cadeam ca o stea a vietii cuiva. Cadeam...
Stea ! Licar de lumina. Stea !
Usa a zburat in tandari. Nu intelegeam ce se intampla. Vedeam ca in vis figura lui Cremene. Striga ceva. Nu-l auzeam. M-am indoit ca un arc si, sub o porunca mai puternica decat orice intelegeam eu, am aruncat fulgerul energetic in grupul de bubuli.
M-am trezit in camera. Cremene ma tinea de mana stanga. Transfigurat, cu vocea ragusita, imi repeta :
- Varain, iesi de acolo ! Retrage-te, Varain !
Stia ce se intamplase. Imi dadea vigoare din el pentru a ma retrage din cuibul de viespi. Mai mult nu putea face. M-am relaxat si am cazut istovit pe pat. Istovit si nelamurit. Nu cunosteam rezultatul confruntarii. Si nu voiam sa accept ideea de infrangere. Nici ideea macar. Voiam sa intreb, dar nu puteam. Ma trosnisera teribil : nu mai puteam vorbi. Nici de gandit nu gandeam normal. Eram tandari. Dar nu voiam sa pierd. Teribila vointa a lupilor liberi nu se inchina in fata intunericului...
Am zacut zile in sir. Cu ochii larg deschisi, cautandu-ma pe mine insumi. Cu un singur gand infipt in creier : Ridica-te, Om din neamul Oamenilor ! Lupta fecior al Varanhei ! Nu te supune !
Prin imense spatii stelare, spiritul liber al lui Varain isi cauta trupul. Asta am inteles eu mai tarziu. Bubulii lovisera in cordonul de argint, separand trupul de spirit. Un capat de cordon ramasese, insa, de veghe, langa muribund. Si nu ma lasase sa ma prabusesc in haurile bubulilor. [...]

Cremene a stat o clipa in cumpana. Apoi a spus decis :
- Varain, sa nu cazi in pacatul ingamfarii ! Tu esti o exceptie chiar si pentru cei din munti. Nimeni n-a ajuns atat de departe ca tine. De aceea am fost atat de suparat cand te-ai hazardat ca un copil.
Explicatia lui Cremene m-a trimis din nou in singuratatea mea. In unicitatea extrema de care ma ferisem. Pe care i-o recunosteam numai Lupului Alb. Ma mangaiasem atata timp ca eram si eu un om ca toti oamenii... Ceva ma durea nespus. Priveam la covorul de sub picioarele mele. Nici nu-l mai auzeam pe Cremene. Sufeream la gandul ca fiul meu, inca nenascut, era sortit aceluiasi fel de viata. Cine n-a trait vreodata disperarea singuratatii nu putea intelege. Acesta e adevarul : Chiar inconjurat de multime, omul de exceptie ramane singur.
Vocea parintelui Demian ma mangaia. Atat cat se putea si cum se putea in cazul meu.
- Varain, asa a fost Soarta. Ai renascut din trecutele milenii pentru a deschide poarta viitorului. Trebuie sa-ti faci cinstit datoria ! Sa-ti duci cinstit crucea. E a ta, Varain ! Nu-i a altora ! Tu esti alesul. Trebuie sa te supui ! Asa cere Legea. [...]

- Buby, a continuat Cremene pe acelasi ton, pregateste o chestie de zile mari. Una cu care crede ca va rupe gura targului. Ca-si va impune dominatia peste biserica catolica.
- Domnule colonel, am observat eu ceva suspect. Cam de mult timp, nesmantnicul papa joaca cartea lui buby. Inclusiv impotriva conationalilor lui polonezi. Mai multa politica decat credinta la acest papa. Mai mult interes decat morala. O sa duca de rapa cea mai puternica ramura a Bisericii.
- Cam asta-i miscarea, Varaine. Il imping din spate sa compromita credinta. Si pe el. Stii ce le-a dat prin cap ? Sa-l faca sa emita o bula de admitere a homosexualitatii. A facut-o si s-a ras ! A pierdut zeci de milioane de credinciosi. Ai mai vazut tu crestin sa acepte mizeria asta morala, descinsa direct din iadul Sodomei si Gomorei ?
- Aha ! Buby e cam dosnic de felul sau. Si ce si-a zis ? Ia sa-i fac eu pe toti planetarii astia dosnici ! Si pe toate planetarele, lesbiene. Sa crape samanta omeneasca. Diabolic plan. Inspirat direct de Scaraotchi. Pe cale administrativa, nu puteau face asa ceva. Atunci, pac ! Biserica ! Diabolic tipul care a gandit-o. Si cel care a acceptat-o.
- Nu-ti face sperante ca nu vor lucra si pe cale administrativa ! Iti spun una, de-ai sa ramai interzis. Bubulii vor conditiona intrarea Romaniei in Consiliul Europei de legiferarea homosexualitatii. Ai mai auzit de asa cuib de dosnici ?
Era parsiv de tot. Pana si Cremene trecuse la argou. Nerusinarea ridicata la rangul de principiu democratic. Decaderea morala legiferata. Sa ti se intoarca stomacul pe dos.[...]

- Dupa atata ideologie esuata, farama de credinta-i va scoate-n lumina. Ne vor lasa in pace.
- Elegant spus ! Sa vedem si minunea asta !
- O vei vedea. E profetita demult. De Sundar Singh. Stii cum suna profetia ?
- Da. Rusii vor recunoste primii pamantul nou - Romania. [...]

Un mare profet oriental scrisese demult :
In vara anului 1993, din pamantul Daciei, va iesi un barbat tanar, cu semn ceresc pe frunte. Incepand cu acea vara, omenirea va trece in ciclul pozitiv de evolutie. [...]

Suntem in fata unei frontiere. Dincolo de ea se afla Necunoscutul. Misterios ca o femeie frumoasa. Pentru unii, inspaimantator. Foarte inspaimantator. Pentru ca in el, in necunoscut, se afla momentul viitor. Cu tot ce inseamna asta. Cei ce nu pot sa inteleaga si sa stie nu sunt de judecat. Nici de condamnat. Mai au inca in ei ramasite ale unei groaznice bariere. Am, oare, dreptul sa inteleg si sa stiu ? Nu e cumva pacat ?
Cine a cladit aceasta bariera din oameni ? Cine a poruncit Crede si nu cerceta !? Dumnezeu ? Exclus ! Diavolul ? Poate. Oamenii ? Mai mult ca sigur ! [...]

Reincarnarea a fost combatuta virulent de materialisti. Dictonul lor, plastic exprimat, ar fi : Adio si un praz verde ! Ai murit, esti bun mort. Oale si ulcele se fac din tine. Efectele directe ale conceptiei ? Animalizarea. Reducerea omului la tubul sau digestiv si la instinctele primare. Inclusiv in domeniul social. Caci, de exemplu, setea de putere sociala nu exprima decat o refulare din planul sexual. Ori, in alte cazuri, o manifestare a instinctului de hrana. Sau, in alte cazuri, a instinctului de aparare. Asa a aparut lasitatea, frica de moarte, slugarnicia, lacomia etc. Omul a decazut pentru ca i se inchisese orizontul. Pentru ca nu mai avea Credinta, Speranta, sentimente frumoase, viata sufleteasca normala.
Cealalta fata a medaliei nu este scutita de critici. Unele culte si secte s-au opus cu indarjire teoriei reincarnarii. Si asta in ciua faptului ca, initial, apa vie care udase radacinile religiilor lor fusese chiar aceasta teorie. De ce s-au opus ? Pentru ca reincarnarea nu convenea bisericii subordonate politic. Pentru ca omul eliberat de frica de moarte nu mai putea fi rob. Din contra, ar fi putut lua calea cunoasterii si ar fi ajuns la Adevar. Asa s-a nascut ideea simplista a raiului si iadului, gândite ca doua imense depozite de suflete, in continua crestere, in asteptarea judecatii de apoi. Asa au aparut miturile demonilor ori altor întocmai monstri creati de minti omenesti. De minti bolnave ori interesate in raspandirea groazei, ca sa fiu mai exact. [...]

Demonstrarea stiintifica a reincarnarii a dus la prabusirea multor mituri si teorii, atat materialiste cat si religioase. Materialistii au aflat, in sfarsit, ca spiritul poate exista fara materie. Ca spiritul nu este numai un fabricat al materiei superior organizate. Ca e ceva mult mai complex si mai greu de descifrat. Religiile ostile ideii de reincarnare au primit o lovitura la fel de puternica. Imaginea raiului si iadului a fost anulata. Altceva, mult mai complex si mai greu de descifrat se intampla cu spiritul omului. [...]

Ce poate face omul intelept cand, prin propria cunoastere, ajunge la concluzia ca reincarnarea spiritului reprezinta purul adevar ? Las cititorilor deplina libertate de judecata si alegere. Ca si deplina libertate de a refuza reincarnarea ca un adevar demonstrat. Oricum, viitorul apropiat ne va lumina. Stiintele fac pasi uriasi in aceasta directie. Eliberarea de frica mortii capatata prin insusirea conceptiei metempsihotice inseamna enorm. Prin ea, omul devine Om. [...]

Pe platoul Bandiagara din Africa, traieste tribul dogonilor, populatie investigata, incepand cu 1931, de catre o expeditie de antropologi si etnografi francezi, condusa de Marcel Griaule. Textele folclorului dogon, tiparite pentru prima data in Franta, in 1965, dezvaluiau lumii adevaruri stiintifice greu de banuit la niste primitivi, cum ar fi : Soarele si stelele sunt absolut identice, numai ca Soarele este mult mai aproape de Pamant decat stelele si de aceea il vedem mult mai mare ; Stelele sunt ordonate in spirale, iar in jurul lor se afla multiple „Pamanturi” populate ; steaua Sirius mai are o sora invizibila care se roteste in jurul ei in timp de 50 de ani. Acest ultim aspect a produs finit revolutie in astronomie : cercetand Cerul, astronomii au descoperit, intr-adevar, cea de a doua stea Sirius (invizibila) si i-au stabilit perioada de rotatie de 49,9 ani. Bizare mituri la dogoni, nu !? Niste primitivi abia desprinsi din epoca de piatra dau lectii de astronomie ! [...]

Mii de mistici obscuri au disparut in negura veacurilor, insa Iisus Cristos a rezistat. Si a impus masurarea Timpului dupa anul probabil al nasterii Sale. Trebuie sa ne mandrim cu faptul ca un calugar roman, de la o manastire din Dobrogea, a impus Vaticanului ideea de a masura timpul nostru de la nasterea lui Cristos. [...]

Acum, sa vedem cine sunt cu adevarat demonii. Cine i-a creat. Si cine ii tine in viata.
Sa facem o experienta simpla, la indemana oricarui specialist in masurarea campului bioenergetic uman. Sa ne inchipuim ca intr-un anumit colt al incaperii in care experimentam se afla o alta fiinta omeneasca. Sa ne-o imaginam „in carne si oase” si sa nu ne miram de faptul ca aparatele de masura vor indica in locul respectiv un camp bioenergetic uman. Experienta a fost deja facuta de zeci de ori. Explicatia este relativ simpla : imaginatia noastra proiecteaza in locul mentionat un cam energetic cu toate proprietatile stabilite de gandirea noastra. Daca am imaginat un inger, vom lansa un camp pozitiv, daca am imaginat un demon, un camp negativ. Iata cum se creeaza demoni ! Si de catre cine ! [...]

Treaba mea e sa spun : Oameni ai Geei, nu mai creati demoni cu imensa voastra forta psihica ! Nu mai lansati in spatiu nici o imagine monstruoasa, nici un gand urat ! Ele se vor intoarce impotriva voastra si va vor chinui. Adevaratul Dumnezeu, Creatorul, v-a dat puterea de a crea Binele, Frumosul, Adevarul, Armonia, Lumina, Intelegerea, Pacea... Creatorul n-a creat nici un monstru. Voi i-ati creat pe demoni ! Voi trebuie sa-i distrugeti ! Calea Luminii inseamna cunoastere si intelegere. Inseamna stiinta si intuitie. Pe aceasta cale sa mergeti ! Masurat, cu intelepciune si gand bun. Asa veti ajunge la Adevar. Altfel, nu !

Cercetarile mi-au purtat pasii catre ipoteza rebeliunii galactice. Din acest punct de vedere, al imaginatiei, treburile par foarte simple. O mare rebeliune, condusa de Lucifer (Azazel, Semyaza etc.), a cuprins mai multe constelatii, tulburand Legea Universului. Adeptii ordinii din celelalte constelatii s-au ridicat in apararea Legii, i-au infrant pe rebeli si i-au exilat pe Pamant, pedepsindu-i la reincarnare, la ispasirea sortii. Asa s-ar putea interpreta cuvintele din manuscrisul lui Enoh : ... pune-i in lanturi pentru 70 de varste ! [...]

Intr-o zi din „epoca de aur”, un cetatean bantuia magazinele goale. Intreba : Aveti carne ? Aveti masline ? Aveti lamai ? Aveti scrumbii ? La fiecare raspuns negativ injura mascat : Dar-ar boala in cine stiu eu ! Doi flacai cu ochi albastri, vigilenti, il invita pe cetatean la o sectie de militie, ii pun in fata o coala de hartie si un pix, invitandu-l :
- Scrie ! Scrie pe cine tot injuri !
Cetateanul raspunde :
- Cum pe cine ? Pe Hitler ! A omorat evreii, de nu mai gasesti un negustor priceput in toata Romania.
Cei doi vigilenti s-au privit stupefiati.
- Bine, omule, poti pleca, a spus unul dintre ei.
- Nu, nu ! a raspuns cetateanul. Puneti voi mana pe pix si scrieti ce-ati gandit ! [...]

APOSTOL

APOSTOL · SENIOR Data inscrierii: 13/Iul/2005 Mesaje: 264

Cum bine ma stiti, sunt "fidel" obiceiului meu de a readuce in discutie fragmente din cartile lui Corut, cel care a generat tot acest context de idei care ne anima.
In cartea DINCOLO DE FRONTIERE la final iata un text superb...o declaratie...asa cum numai Corut stia sa faca....niste randuri scrise cu patima si durere...Incercati sa le cititi cu atentie, sa vedeti dincolo de cuvinte, dincolo de indiferent ce frontiere/bariera mentala sau psihica.
Cei care le intelegeti stiti ca nu putem ignora...cei care intelegeti stiti ca trebuie dus mai departe crezul...

Traim in vremea de apoi

Doar vechea radacina daca...

Traim in vremea de apoi. Totul e rasturnat in aceasta tara.Politicienii fac afaceri. Oamenii de afaceri fac politica. Preotii au intrat in politica ori au deschise carciumi. Serviciile secrete scriu ziare. Jurnalistii fac munca serviciilor secrete. Numai taranii si muncitorii au ramas la rosturile lor, mentinand societatea in viata.

Traim in vremea de apoi. Un lup cere iertare Cerului pentru tot ce se intampla in jur. Oamenii sunt prea ocupati cu maruntele lor nimicnicii ca sa mai poata intelege. Au recazut la stadiul de turma. Accepta absolut orice lovitura fra nici un fel de impotrivire. Fara cea mai mica zvacnire de demnitate omeneasca.

Traim in vremea de apoi. Noi, urmasii celor mai viteji si mai drepti dintre hiperboreni, acceptam fara cracnire jigniri, umilinte, nedreptatile personale si nationale. Nici nu murmuam cand ni se impun masuri imorale si nedrepte. Nu ridicam glasul cand maidanezi veniti de aiurea ne insulta sfintii si martirii neamului. Suntem beti de slogane si lozinci idioate, fara corespondent in realitatea vietii noastre. Ne sfasiem intre noi, cu ochii legati de minciunile celor care vor sa ne stapaneasca prin dezbinare. Am uitat calea catre Cer si catre Maica Primordiala. Si calea catre Oameni. Am ajuns asemeni copacilor uscati. Crestem in noi uitarile de Credinta, de Neam si de Tara. O singura scanteie de speranta mai avem in noi :

Doar vechea radacina daca
Isi plange floarea catre Cer,
Cersind o lacrima saraca,
Sa-i ude Neamul...Lerui Ler...

De atata silnicie, minciuna si saracie ne-au plecat feciorii, aiurea. Poate ca au fost si slabi de inger, de-au luat calea pribegiei, din America si pana-n Australia. Mai sigur e ca si-au pierdut Credinta. Ca nu mai aud chemarea Cerului. Nici a Geei. Nici a Maicii Romanii. Stiu ca foarte multi dintre ei imi citesc catile. Le cer cu insistenta din SUA, Germania, Franta, Italia, Spania, Finlanda, Suedia etc. Asta inseamna ca in ei un s-a stins inca scanteia geto-daca. Ca mai pastreaza firul de argint catre visata, mandra tara, cu neam si vise neinvinse. Ca ar vrea sa ma creada, dar nu pot. Au fost invatati de propaganda CIA, MOSSAD, KGB ori a altor servicii secrete straine ca spionii romani sunt niste bestii. E greu sa le demonstrezi contrariul. Nici nu voi incerca. Pe mine sa nu ma creada. Pe Maica insa, nu au dreptul s-o puna la indoiala :

Din margini aspre, de pustie,
Privesc la drumul care vine.
Trec oameni, nimeni nu ma stie
Si nici o veste pentru mine...
..................................................

De ce-ati uitat de Mama voastra,
Ce v-a purtat pe dulci coline,
In doina noastra, cea albastra?
De ce-ati uitat, copii, de mine?

Va chem incet, cu blande soapte,
Privind pustia prin fereastra,
In inima imi plange-o noapte...
De ce-ati uitat de Mama voastra?
*

Un scriitor profesionist care mi-a citit cartile mi-a marturist ca, la unele pasaje, a plans. Ulterior, alti cititori, mi-au confiat ca o deosebita tensiune ii cuprindea ori de cate ori puneau mana pe carti. Nu mi-a fost usor sa le scriu. Nu le-am scris cu mintea. S-ar fi simtit. Le-am scris cu inima. Cu o particica din Inima Daciei libere. M-a durut si pe mine. Poate, chiar, mai mult decat pe unii cititori.

Am plans cu lacrimi tainuite...
Dusmanii, nevazand durere
Pe fata fiarei chinuite,
S-au ingrozit de-a mea putere...

N-am crescut si n-am trait deloc usor. Cliseele prezentate de propaganda bubula nu au nimic de a face cu viata spionilor si contraspionilor romani.Nu doresc nici celui mai cumplit dusman sa treaca prin ce am trecut eu in aceasta viata. Poate ca, in taina, le doresc celor care ma invidieaza sa traiasca o singura zi din viata mea. O zi din miile de zile pe care le-am trait in ultimii treisprezece ani. Le va fi de ajuns.
Mi s-a parut integral nedrept ca un om din atat de hulita breasla sa apere Credinta. Spionajul si contraspionajul un sunt meserii curate. Dusmanii nu pot fi invinsi decat cu mijloace perverse. Abia tarziu am descoperit ca pot fi doborati si cu ajutorul Cerului. Pana atunci, insa, am luptat dupa legile breslei. Nimic din ceea ce este specific breslei nu mi-a fost strain. Nu ma simt vinovat pentru asta. Aveam de aparat o Tara si un Neam. Nu importa ce sistem politic era in acea tara. Nici ceea ce credeam eu sau neamul meu cu privire la acel sistem. Neamul meu fusese pera mic si pera slab pentru a-si alege neîngrădit sistemul politic si economic. Fusesem obiect de targuiala intre marile puteri. La Yalta, neamul meu a fost o marfa.
Cand am aflat de intelegerile de la Malta m-am revoltat : De ce noi, Doamne?! De aproximativ doua mii de ani un avem liniste! Iar raspunsul care mi-a veit in minte a fost : Pentru ca v-ati pierdut Credinta. Si pentru ca ati incetat sa fiti barbati intelepti si cutezatori...”

APOSTOL

APOSTOL · SENIOR Data inscrierii: 13/Iul/2005 Mesaje: 264

multumesc de comentarii, the_curios.
Da, sunt poate printre singuri de pe acest forum care transcrie fragmente din cartile lui Corut.
De ce o fac? De ce acel fragment?
Sincer nu o fac cu un scop bine determinat.
De regula transcriu ceea ce pe mine ma emotionat mai mult, ceea ce are o incarcatura sentimentala mai puternica. Dincolo de toate, asa cum spunea si Corut, cartile sale nu au fost scrise ca niste retete de bucatarie, ci au fost plamadite in indoieli, dureri, disperare, sentimente traite puternic, emotii etc. Sunt o amestecatura frumoasa de senzatii...cel putin fragmentele evocate de mine in randurile acestui forum le vad încărcate de incarcatura...
si am simtit nevoia sa le scriu...sa le arat si altora.
am observat ca putinei raspund si putinei comenteaza....poate ca sunt mai greu de inteles aceste fragmente sau poate ca nu multi simt la fel ca si mine in acele randuri din fragment....oricum, este o chestiune purs subiectiva...
si nu e necesar sa facem un topic deosebit pentru fragmente. fiecare care are topicul ei aparte si rezervat...daca doresti sa scriu si tu fragmente, fa-o. Chiar te invit...
O zi buna si sper ca acele randuri de mai sus au trezit senzatii pe care le-am trait si eu in momentele cand le-am citit sau recitit.

APOSTOL

APOSTOL · SENIOR Data inscrierii: 13/Iul/2005 Mesaje: 264

Cartile lui Corut raman totusi niste "indreptare" morale pentru noi, octogonarii. Mai ales cartile sale de inceput, pe care ori de cate ori le rasfoiesc, ma fascineaza. Asadar am gasit interesante si alte pasaje/fragmente din cartea DINCOLO DE FRONTIERE.
In bucată de inceput a cartii Corut scrie :
“In urma cu sapte luni, cand lansasem inițialul roman din seria OCTOGONUL IN ACTIUNE, un banuiam ce furtuna voi dezlantui. Cu ultimii mei bani, tiparisem 5000 de exemplare din QUINTA SPARTA. Nu speram sa castig nici averea, nici faima la care am ajuns. Doream sa reabilitez memoria unor nevinovati, ucisi in lupta pentru putere dintre taberele rivale care, in decembrie 1989, isi disputasera Romania. Imi spusesem : Ei sunt morti si nu se mai pot apara. Se cuvine ca cineva s-o faca. S-o faca demn si cinstit. Fara slogane si vorbe mari. Rudimentar ca viata. Necomplicat ca moartea.
Stiam ce riscam : viata. Nu avea importanta. La cei 44 de ani ai mei, am trait cat pentru doua vieti. Important era, gandeam eu, ca cineva sa le arate bubulilor ca neamul geto-dacilor nu e mort. Ca deviza “Vom muri dar vom fi liberi!” nu fusese o intamplare. Ca nu ne-am nascut robi. Ca n-am invatat legea batei si a lantului. Si nu vom invata-o niciodata. Ca neamul nostru a tinut coroanele lumii. Ale Hiperborei si Varanhei. Ca, aici in Carpati, e leaganul marilor civilizatii europeano-indiene. Ca, aici, zace comoara Varanhei...
...........................................................................................................
Reactiile interne si externe au fost deosebit de interesante. Initial, bubulii, maidanezii si colaborationistii au adoptat o pozitie de voita ignorare. Pavel Corut nu exista! Sustineau ei. Cand fenomenul a luat amploare, jivinele s-au alertat si au incercat sa lanseze o noua grindina de diversiuni. Cam tarziu pentru ei! Avalansa nu mai poate fi oprita. Amenintarile directe ori voalate, tentativele de a-mi cumpara tacere, incercarile de compromitere, tendintele insistente de a-mi canaliza preocuparile catre domeniul mistic au esuat rand pe rand. Si vor esua mere. Pentru ca stiu cine sunt. Si de ce sunt in stare, atunci cand iau o hotarare. Am hotarat. Voi merge inainte, viu sau mort, pana la Lumina! Viata mea este in mana Dumnezeului stramosilor nostri! Atat!
Un om modest a ajuns, fortat de Soarta, in frontierea mortii. Acolo, a descoperit ceea ce un antic grec spusese candva : “Cine stie sa moara nu va fi rob niciodata”. Si a mai descoperit ceva : Moartea nu este cel mai cumplit eveniment pe care il poate trai omul. Exista zeci de evenimente mult mai cumplite decat moartea : sclavia fizica si spirituala, lipsa de Credinta si demnitate, caderea in animalitate...
Din numeroase puncte de vedere, omul secolului nostru poate fi asemuit cu o vita inchisa intr-un tarc, aflat in curtea unei ferme. In putinatatea gandirii sale, vita nu intelege ca Societatea nu cuprinde numai tarcul, curtea si ingraditura fermei. Ca, dincolo de aceste frontiere artificiale, este adevarata Viata. Ei, bine, Omul nu mai poate fi vita!
...........................................................................................................
Vom trece peste frontiere, dar nu orbeste. Vom avea calauze bune : eroii Octogonului si o persoana cu puteri paranormale iesite din comun. O persoana care exista in realitate. La timpul cuvenit o voi prezenta. Fictiunea si realitatea continua sa se imbine in romanele mele....”

Interesant si miscator aceste randuri atat de vechi din Corut.
Am simtit nevoia sa le reamintesc tuturor, chiar daca majoritatea dintre voi le-ai citit.
Nu sunt superbe?!
Doresc sa le cititi cu totii si sa vi le faceti ca un crez...Suntem liberi, ne nastem liberi si trebuie sa murim liberi...de unde acest obicei al nostru, al romanilor din zilele noastre, de a pleca capul, de a uita cine suntem...

APOSTOL