OCTOGONUL.MyForum.ro

APOSTOL · SENIOR Data inscrierii: 13/Iul/2005 Mesaje: 264

In poezia lui Corut am simtit mereu senzatii stranii, venite din strafundurile sufletului meu...chemari ciudate, amintiri niciodata traite...senzatia de deja-vu si imi îngăduie in a sublinia versurile sale indragite.
Desi nu sunt o persoana care sa admire in mod unic poezia, sunt anumite versuri care imi sensibilizeaza intr-un mod excepțional fiinta...

"...Doamne, oare, cate imperii ne-au dorit moartea? Cate ne-au trecut prin foc si sabie? Cate s-au leganat in iluzii, sperand ca marea enigma a Pamantului va fi dezlegata, ca neamul nostru va disparea in negura istoriei? Doamne, de cate ori ne-ai inviat?
Mi-aduc aminte zeci de morti si invieri...Simt pe trupul meu de ostean durerea fiecarei morti si fericirea pamanteana a fiecarei invieri. Samanta fara de moarte a neamului romanesc nu are inceput si sfarsit. Ea e eterna ca momentul Universului...."

M-a incantat in mod special, poezia :

NEMURITORUL

"Cu mult mai tare decat voi,
E Omul care poarta
Speranta moarta-n ochii goi,
Credinta-n suflet, moarta.

Un capat de speranta-aveam,
Voi l-ati aflat si l-ati ucis.
Zadarnic! Din eternul Neam,
Am inviat speranta-vis.

Credinta-n viata, dram cu dram,
Mi-ati omorat-o in dureri
Dar a-nviat-o-al Vietii ram
Ce nu cunoaste azi, nici ieri.

Din trupu-mi, carne-ati sfasiat
Si oasele mi-ati tras pe roti,
De vraja Vietii, inviat,
Eu va privesc in ochi pe toti.

Zdrobit, in pulbere cazut,
Lovit in sfichiuri de nevoi,
M-am ridicat cum n-ati crezut :
Cu mult mai tare decat voi."

Apostol

APOSTOL · SENIOR Data inscrierii: 13/Iul/2005 Mesaje: 264

In unul din volumele sale de poezii, Corut, scria :
"Mai mult ca sigur, la o prima citire, versurile mele trezesc dureri uitate, disperari mute, senzatia unei imposibile regasiri. La o prima citire..."

Insa dincolo de aceasta citire...oare ce simtiti voi?

INTOARCEREA OSTEANULUI

Acasa am ajuns tarziu,
Sa ma iertati, cinstite fete,
Dar lung e drumul prin pustiu
Si nu e nimeni sa te-nvete.

Manat de vant, batut de dor,
Calcat-am zarea-ntinsa,
Prin lung pustiu, ratacitor,
Ostean din tara-nvinsa.

Singuratati de om tacut
M-au insotit pe cale,
M-a-nconjurat pustiul mut
Si-a neamului meu jale.

In fata Sfinxului am fost
Si-am pus o intrebare:
Au are ori nu are rost
Sa ne catam scapare?

El mi-a raspuns, cu ochii goi
Privind in zari celeste:
Samanta de scapare-n voi
A inflorit si creste.

Mai fost-am la un Munte Ascuns,
Unde stramosi de sange
Pastrau al semnelor raspuns,
Sa aflu de-om invinge.

Am pipait cu ochi de dor
Al pesterilor pantec,
Pe care semnele de zbor,
Ca un stravechi descantec,

Vorbesc cu glasuri de eroi
Plecati din asta lume
De cine-am fost odata noi
Si ce purtam in nume.

Astfel aflat-am, om sarac,
Nascut din vechiul sange,
Ca semnul sfant de geto-dac
E semnul care-nvinge.

Acasa am ajuns tarziu.
Iertare voua, oameni buni,
Dar lung e drumul prin pustiu
Si lunga-i calea la strabuni."

"Din cea mai adanca durere se naste optimismul, disperarea extrema e primul semn al gandirii, sperantei si credintei iar, dincolo de semnul tragicului, sta marea noastra regasire de Dumnezeu si de noi insine, asa cum suntem cu adevarat : vieti din eterna Viata"

APOSTOL · SENIOR Data inscrierii: 13/Iul/2005 Mesaje: 264

Chiar daca exista si rubrica dedicata legendei Lupului Alb, nu pot omite poezia lui Corut, intitulata chiar Balada Lupului Alb. Ea reflecta mult din tainele ce exista in jurul Lupului Alb, care este mai mult decat o legenda...Este, cred eu, Spiritul Daciei Libere.....
Sper ca intr-o zi spiritul LUPULUI ALB sa fie in fiecare roman...in ziua aceia va exista mare renastere...

Balada Lupului Alb
=================

Feciori din daca mama
Pribegi ca doua canturi,
Trecand din vama-n vama,
Sub palmuiri de vanturi,

Mai blanzi ca o poveste
Din care-i lipsa vina,
Ne-au zamislit din Creste
Si ne-a spalat Lumina.

Spalati de ploi si moine,
Curati ca doua schituri,
Ne-au botezat in doine
Si ne-au sfintit in mituri.

Mai plansi ca doua lacrimi,
Cuminti ca doua stele,
Noi dezlegam de patimi
Si descantam de jele.

Din tample ningem vise,
Din Inima dureri,
Sperantele nezise
La porti de Invieri.

Ne-am imbracat in soarta
Cumpliti ca o osanda,
La daca noastra poarta,
Ca lupii, stand la panda.

Vom insera cu anul
Si-om ajunge pamanturi.
Ne-o tine minte neamul
Frumosi ca doua canturi.

Ne vom zidi-n Credinta,
In bolta Casei noastre,
Vom ninge cu vointa
Si vom ploua cu astre.

Vom asfinti cu veacul
Si-om deveni zapada.
Ne-o pomeni saracul
In planset de balada...

Ne-o creste foc din Suflet,
Ne-or plange-n palme macii,
Cand ne-om opri din umblet,
Feciori ai Sfintei Dacii...

APOSTOL · SENIOR Data inscrierii: 13/Iul/2005 Mesaje: 264

Asa cum spuneam si in cealalta rubrica, Thyamarkos, uite mai jos voi transcrie o poezie de dragoste a lui Corut, care cred eu merita citita si inteleasa. In mine a trezit la fiecare citire sentimente stranii...observ din ce spun si altii ca aceleasi sentimente le simt si eu....e poate parte din firea noastra romaneasca, din zestrea ancestrala ce am mostenit-o de mii de ani...sa nu ne descotorosim de ea si sa ataram celorlalti ca ROMANII sunt intr-adevar un popor demn de zestrea lor.

NECUNOSCUTA

Iti multumesc, necunoscuta,
Pentru pomana gurii tale,
Pentru uimirea cea tacuta,
Cu care-ai sfaramat o jale!

Iti multumesc, perfectiune,
Ca te-ai nascut fior de viata,
Izvor de zambet si minune,
Balsam la-al sufletului gheata.

Ai fi putut privi departe
Dar ochi-ti s-au oprit pe mine,
In inima-mi, deschisa carte,
Ai sters din rau si-ai pus in bine.

Ma apasa povara sluta
A multor zile fara vise.
Iti multumesc, necunoscuta,
Pentru privirile-ti deschise!

Ne-om intalni sau nu in lume?
Raspunsul e-n a Sortii stanta...
Femeie mandra, fara nume,
Iti multumesc pentru speranta!

Deosebite aceste randuri de dragoste. Le dedic tuturor femeilor cu inima calda din mulțimea asta!

APOSTOL

APOSTOL · SENIOR Data inscrierii: 13/Iul/2005 Mesaje: 264

Ma reintorc la un subiect extraordinar de drag mie : poezia lui Corut. Asa cum spuneam si in alte dati, nu sunt un mare "consumator" de poezie, insa de cele mai multe ori citirea versurilor lui Corut au trezit in mine simtiri "complexe"....
Mi-am permis sa reproduc o poezie de DRAGOSTE, o frumoasa poezie de dragoste...Sentimentul extrem de greu de definit...
O dragoste insa tradata si pierduta....al carei "blestem" : pribegia prin lume in cautarea ei...

PRIBEGI PRIN CERURI

Erai minunea alba.
Mireasa din povesti,
La gat purtai o salba
De pietre-mparatesti,

Din voal ningeai cu stele,
Pe cap purtai coroana,
Din visele rebele
Croisei o marama...

Pierduti ca pescarusii
In vuietul furtunii,
Trecut-am pragul usii
Si-n zodia minciunii,

Sub floarea sangerie,
Ne-a adunat destinul.
Prea beti de bucurie,
Noi nu-i zarisem spinul.

Dar am ajuns furtuna
Si te-am privit de-aproape.
In ochii tai, minciuna
Abia ascunsa-n pleoape

Si-n lacrima ivita,
Strigandu-si dispererea.
Atunci, intr-o clipita,
Eu ne-am citit cararea :

Cazuti ca niste ingeri
Infranti si razvratiti,
Lipsiti de drept de plangeri,
Caci noi am fost iubiti,

Plecati ca doua lamuri
Batute de stihii,
Saraci ca doua neamuri
Lipsite de copii,

Vom rataci prin ceruri,
Cersind cu palme-ntinse
Un strop de adevaruri
Din vietile invinse...
....superb....

APOSTOL